Statele Unite ordonă personalului considerat neesențial și membrilor familiilor acestuia să părăsească Mali ”din cauza unui risc mare de atacuri teroriste în zone frecventate de către străini”, după comiterea a 11 atacuri în mai puțin de o săptămână, relatează AFP.
Rusia a anunțat, duminică, că a dejucat atacuri teroriste care ar fi fost planificate la Sankt Petersburg, datorită unor informații primite de la Washington, în timp ce președintele Vladimir Putin i-a mulțumit personal omologului său american Donald Trump, relatează luni Reuters și DPA.
Numărul răniților care au necesitat spitalizare în urma atacului de la Londra a crescut la 48, anunță Serviciul de ambulanță, care menționează că echipele de medici au ajuns la locul incidentului la șase minute de la apelul care anunța că sunt persoane care au nevoie de îngrjiri medicale.
Atacurile islamiste, grevele și inundațiile i-au ținut departe pe turiști de capitala franceză, în primele șase luni ale acestui an, industria turismului din regiunea Parisului pierzând venituri în valoare de 750 de milioane de euro, relatează Reuters.
Corpurile a nouă italieni au fost identificate între victimele atacului armat și luării de ostatici din capitala Bangladeshului, Dacca, a anunțat sâmbătă ministrul italian de Externe Paolo Gentiloni, relatează The Associated Press.
După atacurile teroriste din 22 martie, aeroportul Zaventem Bruxelles a fost redeschis pe 3 aprilie. A doua zi după reluarea traficului, aeroportul arată ca într-un film american despre o eră post-atomică. Avioanele sunt garate, magazinele sunt închise, iar călătorii sunt în număr foarte mic.
Potrivit The Guardian, unul dintre motivele pentru care Franța a fost relativ protejată până nu demult de acte de violență teroristă, comparativ cu alte state occidentale, a fost preocuparea clasei politice de a delimita statul francez de războiul global împotriva terorismului condus de Statele Unite și cvasiunanimitatea cu care politicienii din Franța s-au opus războiului din Irak.
Vestea atacurilor teroriste din capitala Franței a făcut ca indicele S&P e-mini futures să piardă 22 de puncte. Benchmark-ul futures al Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 238 de puncte, iar cel al Nasdaq – cu 96.